Datos personales
- Sam
- Un strop de apă de ploaie –dulce- dacă pică într-un ocean nu are nici un efect –afară de-o infimă vibrație, inobservabilă–; însă, același strop, dacă pică pe-o insectă mică sau pe-o furnică o poate debusola, îi poate schimba traiectoria, inabilita sau poate chiar să-i sfârșească viața. Totul depinde de locul în care cade...
jueves, 29 de noviembre de 2012
Creștin până la
marginile Facebook-ului
Să ne păzim identitatea spirituală chiar și în lumea
virtuală
S.M., 29/11/2012 CASTELLÓN
Vreau ca în decursul acestui articol, împreună să învățăm
și să știm să lucrăm la construirea unei bune identități creștine, chiar și
acolo unde totul se rezumă la idei imateriale. De-a lungul acestui articol, vom
descoperi acele lucruri rele pe care le facem atunci când activăm pe rețelele
sociale, și vom încerca să trasăm un trotuar delimitat și sigur pentru a putea circula
ca și creștini.
Tinerii, în mod special, ne desfășurăm dezinvolți pe
Facebook. Facem vizite neanunțate, privim în ochi fără să clipim, cerem
prietenia într-un mod direct, fără ezitare, ne dăm cu părerea fără ca cineva să
ceară acest lucru, ne băgăm în seamă…, toate aceste le facem actuând din
spatele cortinei de plasmă (uneori neștiind cine este la celălalt capăt).
Ceea ce vreau să scot în relief este “oportunitatea” pe care
ne-o oferă natura Facebook-ului. Aceea
de-a putea trăi o dublă personalitate –uneori într-un mod inconștient și
involuntar. Este adevărat, astăzi oameni din întreaga lume comunică și
interacționează cum nu au mai făcuto niciodată în istorie până acum. Din capete
opuse ale planetei se stabilesc contacte, relații, prieteni și așa mai departe.
Un secol botezat în toate felurile…, și-n
același timp identificat cu viteză, informație, tehnologie, și dezvoltare. În
fața acestor noutăți, introduși într-un mod subtil, consider că trebuie să luăm
câteva măsuri de precauție.
Ajungem acasă, pornim computerele, ne conectăm pe
Facebook, și abia atunci ne simțim ca
acasă, în lumea noastră. Fiecare clipă petrecută în această lume virtuală lucrează
la edificarea identității noastre. Bipolaritatea persoanelor este sprijinită de
acest suport tehnic. Avem un temperament cibernetic, și altul în lumea fizică;
o identitate reală, iar o altă identitate virtuală. Este o lume plină de
oportunități și în același timp, de riscuri. Lumea virtuală nu este decât o
parte din lumea reală pe care o investim comunicând, interacționând și
asimilând informații noi venite din partea micropersonalitațiilor,
a microfaimoșilor și a acelor ce
perindăm pe Facebook.
Cum este vorba despre ceva, relativ, nou; ar trebui să
cunoaștem care sunt limitele unui creștin sau a unei persoane care vrea să ducă
o viață decentă făcând ca rețelele sociale să fie de-un bun augur. În rândurile
care vor urma, vom aborda câteva din aspectele cele mai relevante legate de
acest subiect:
1.
Fotografiile (atât pozele cât și imaginile): Ce arăți sau cum arăți? Asocierea imaginilor cu vizualizarea
acestora este ceva aproape comun. De fapt, scopul vederilor este să fie privite
și admirate de public. Astăzi cu ajutorul smartphone-lor, nu doar că putem congela instantul la îndemâna noastră, ci
putem să-l facem vizibil pentru public –fără a mai fi nevoie de un proces de transformare–
în orice moment.
Pe Facebook, și pe toate rețelele de socializare,
imaginea este nucleul de la care se pornește construirea identității noastre. Se
spune că se obțin tot mai multe like-uri
pe măsură ce-ți dai jos tot mai multe
haine. Creștinii trebuie să aibă doar imagini decente, care să nu invoce la
gânduri murdare și aspecte negative.
În altă ordine de idei, trebuiesc semnalizate și imaginile
pe care le obținem din partaje (împărțirea), cele pe care le împărțim cu alții.
Nu este bine să împărtășim imagini în care se face apologie la rasism, la
discriminare de gen sau de minoritate; sau imagini obscene și indecente.
În cele din ură, în acest punct, este bine să se știe că
nu pot fi publicate imagini în care sunt identificați minori, sau persoane care
nu sunt de-acord să apară pe asemenea suporturi. La fel, suplantarea de imagine
prin editorizare este bine să se
evite (oricare ar fi gradul ei de divertisment), deoarece pot sprijini idei
ciudate cum ar fi travesti-mul, homosexualitatea, imoralitate și indecența.
2.
Prietenii (friends): Cu cine umbli?
cum spuneam în rândurile precedente, creșterea nivelului de interacțiune se
observă din listele noastre de prieteni, care devin interminabile. De fapt,
este vorba de un cerc închis, cu posibilitatea de amplificare. Formula de
amiciție este mult mai simplă decât regula
de trei simplă: eu sunt prietenul tău, iar prietenul tău îmi este un
potențial amic prin tine.
La fel cum în lumea reala nu acceptăm să fim prieteni cu
oricine, și ne selectăm cu atenție anturajul; într-un mod, oarecum, similar, ar
trebui să funcționeze și pe Facebook (sau alte spații de socializare).
Să încercăm să avem prieteni siguri, iar dacă se întâmplă să acceptăm persoane triviale,
să nu ne îndoim nici măcar o secundă în a face trierea.
3.
Comentariile (sau comenturile):
Cum scrii? Astăzi comunicăm mai mult
ca niciodată, iar la acest punct, nu cred că trebuie spus mai mult decât să folosim
cuvinte cuviincioase, respectuoase și de bun gust. Să fim conștienți că atât
ceea ce vorbim prin grai, cât și ceea ce vorbim fără grai, este contabilizat și va trebui să răsăundem pentru orice cuvânt, fie vorbit, fie scris.
4.
Like-urile: Ce-ți place? Facebook
funcționează cu o psihologie pozitivă. Suprimă orice libertate de exprimare,
astfel încât ești obligat să spui doar că-ți place ceva, fără a avea și alte
opțiuni. Este unul din mangeturile care atrage publicul. Însă problema nu se
identifica în acest aspect, ci problema apare când, știind că nu avem decât o
unică opțiune, apelăm la ea pentru a califica imagini și comentarii nedemne pentru
un creștin. Poze obscene, comentarii murdare și pline de dublusensism, etc. Gusturile unui creștin trebuie să fie în concordanță cu Biblia.
5.
Vizitele: la ce te uiți? S-au încercat
diferite soft-uri pentru a contabiliza
vizitele primite cât și cele oferite, însă și la acest capitol platforma
Facebook a optat pentru o psihologie pozitivă, în așa fel încât nimeni să nu
plece supărat din cauza vizitelor reduse. Chiar dacă tindem să credem că nu
vede nimeni ceea ce noi vizităm, ne înșelăm, este Unul care vede totul. Trebuie
să ne scăldăm în ape sigure, fără a risca să fim trași de curenții păcatului.
Imaginea noastră, prietenii noștri, cuvintele noastre,
gusturile noastre și privirile noastre sunt o parte fundamentală din
identitatea noastră. Putem fi lumină chiar și pe rețelele virtuale, putem să
dăm gust acestor site-uri. De ce să
nu fim exemple de urmat, de acolo de unde ne petrecem destul timp din viață, ca
să ne relaționăm cu cei din jurul lumii?! Putem fi creștinii chiar și pe
Facebook!
martes, 20 de noviembre de 2012
Valori
neprețuite
-
De mici învățăm să vorbim, însă nu să tăcem.
-
Suntem învățați să mergem, însă nu să ne oprim.
-
Învățăm să privim, însă nu să ne închidem ochii.
-
Învățăm să ascultăm, însă nu să ne astupăm urechile.
-
Învățăm cum să obținem, însă nu cum să dăruim.
-
Învățăm cum să adunăm, însă nu cum să împărțim
-
Învățăm cum să ne realizăm, însă nu cum să ne umilim.
-
Învățăm cum să muncim, pentru a ne câștiga existența, însă nu cum să
slujim.
-
Învățăm cum să fim, însă nu cum să fim sinceri.
-
Învățăm tot ceea ce trebuie să facem, însă prea puțin ceea ce nu ar trebui
să facem.
-
Învățăm pentru a fi inteligenți, însă nu învățăm ca să fim înțelepți.
-
Învățăm cum să fim raționali și logici; însă nu să fim conștiincioși și
clari.
-
Învățăm cum să ținem minte, însă nu cum să uităm.
-
Știm să fim estetici, însă nu cum să fim etici.
-
Mai nou învățăm să fim virtuali, însă nu virtuoși.
-
Știm să fim complicați, însă nu cum să fim simpli.
martes, 6 de noviembre de 2012
CĂLCÂIUL LUI ACHILLE
Nemuritorul ciung Achille
Care este călcâiul tău?
Majoritatea
știm câte ceva din istoria acestui personaj mitic. În Iliada lui Homer, Achille
era un erou care a participat la războiul din Troya, de partea grecilor.
Legenda spune că după ce s-a născut, mama sa, Thetis, pentru a-l imortaliza, la
cufundat în apele mistice ale râului Styx. Cum, însă, îl ținea de călcâi,
pentru a nu se afunda în apele adânci ale râului, partea de care-l susținea
(călcâiul) a rămas în afara apelor. Călcâiul lui Achille a făcut ca nemurirea
lui să fie fatală. În timpul asedierii troiene acesta a fost țintit, cu o
săgeată înveninată –trasă la întâmplare–, chiar în punctul său debil. Astfel,
pentru o singură slăbiciune, nemurirea a devenit vulnerabilă, iar veșnicia a
devenit efemeră.
Această
legendă, reală pentru grecii de atunci și imaginară pentru societatea
contemporană este plină de încărcătură didactică. Ne învață că este suficient
să avem un singur punct slab, unul banal,
(o parte din corp fără de care foarte mulți am putea trăi până la adânci
bătrâneți), pentru a fi doborâți. Expresia “călcâiul lui Achille” s-a tipizat,
iar azi se folosește pentru a identifica debilitatea principală a fiecărui
individ. Cu toții avem un punct de inflexiune în viața noastră, mai ales ca și
tineri, cu toții avem punctul nostru în care devenim vulnerabili, un punct prin
care am putea fi atacați, ba chiar învinși ușor. Ce facem cu acest punct,
continuăm să-l tragem după noi, doar pentru că face parte din noi, și toți din
jurul nostru îl au și se folosesc de el; sau îl amputăm și astfel devenim
nemuritori?... Alegem să trăim cu un mic defect, care ar putea să fie ușa ce se
deschide pentru a-i spune un bun venit
morții, sau alegem să trăim ciungi, fără a ne păsa de problemele finitului?...
Chiar
dacă Achille nu este decât o imaginație a culturii grecești care arată că
oricât ar fi de impecabil cineva, e destul să aibă un nano-defect în viața sa, ce-i poate transforma perfecțiunea în
imperfecțiune. Dacă ar fi retezat punctul său slab, ar fi fost un nemuritor
ciung. Autorul primei cărți a lui Samuel, după ce prezintă înălțimea uimitoare
a uriașului Goliat, în următoarea frază continuă cu descrierea, cu lux de
amănunte –de sus în jos–, a armăturii acestuia. Lui David i-a fost suficient un
singur punct descoperit în coiful gigantului pentru ai perfora craniul
acestuia. Un mic spațiu a făcut ca un mare om, impunător și bine armat, să
devină debil.
Domnul
Isus, este clar și concis în ceea ce privește debilitățile noastre. Astfel în
Matei 6:22 ne spune: «Ochiul este lumina
trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină»
(și continuă ideea până în versetul următor). Însă, un capitol mai devreme, în
Matei 5:29 și 30 cuvintele Domnului spun: «Dacă,
deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de
la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să
nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi
în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară
unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.»
Ceea
ce vroia Mântuitorul să ne învețe, având în vedere că privirea umană e
binoculară și că nu alegem ochiul cu care să păcătuim –excepție făcând privitul
prin gaura cheii sau printr-un monoclu– este că dacă ceea ce noi considerăm o
privire dreaptă, corectă, autentică, demnă de urmat; dacă considerăm că lumina
care ne pătrunde corneea ochiului conștiinței este bună, și acea lumină dreaptă
ne face să greșim, este mai bine să renunțăm la ea; oricât de suculentă ar
părea, s-o dăm afară din preajma noastră, și s-o aruncăm (aruncăm doar ceea ce
nu ne mai trebuie pentru că nu mai este de folos, sau este defectuos). De
cealaltă parte, în ceea ce privește mâna noastră cea dreaptă, acea mână cu care
împarți justiție, acea mână cu care facem dreptate și acea mână cu care muncim
pentru a ne câștiga existența; dacă cu mâna de care ne folosim pentru a face
lucrurile drepte și bine, lucrăm la lucruri pe care noi le considerăm drepte
dar sunt imorale este mai bine să renunțăm la această dreaptă strâmbă, s-o
amputăm.
Ochiul
nostru pe care-l luăm de bun și după care ne ghidăm, ochiul nostru drept poate
fi internetul, televizorul, cărțile, revistele, prietenii pe care-i urmăm,
modelele și starurile lumii acesteia și tot ceea ce alimentează și fardează
mintea noastră cu lumini întunecoase. Mâna noastră dreaptă, mâna plină de
calități și de aptitudini și mâna care are criterii drepte, poate fi violența,
abuzul, o justiție nedreaptă, tot ceea ce construim, luând ca și ceva bun, dar
folosindu-ne de o dreptate strâmbă. Fiecare cunoaștem care este lumina care ne
luminează calea și criteriile de dreptate după care ne ghidăm; dacă aceste
lucruri sunt rele iar noi le considerăm bune, să renunțăm la ele! Să tăiem
călcâiele lui Achille din viața noastră pentru a trăi veșnic! [Matei 18:8, 9].
Etiquetas:
Achille,
nemuritor,
punctul debil
|
0
comentarios
Suscribirse a:
Entradas (Atom)