Drop Effect: septiembre 2012

Himera lui DACĂ, şi farsa lui CÂND

(După întreruperea aceasta abis-mică, nu am decât să reâncep cu o poveste. Sper să vă placă...)

Cu mult, mult, mult timp în urmă, într-un loc pe care nimeni nu-l ştia şi de unde nimeni nu se aştept, urmau să ia fiinţă primele mituri creştine. Pe-un tărâm liniştitor, şi cu o iluzie viitoare a familiei Doar : respectiv tatăl Interesul şi mama Ignoranţa, aveau să se nască doi fii. Doi fraţi care urmau să marcheze un comportament şi o filozofie de viaţă pentru întreaga omenire, şi-n acelaşi timp, implicit, şi pentru creştini. Aceştia erau: Dacă, şi Când.

Cel dintâi, Dacă, era mai şiret decât cel de-al doilea. Cel puţin, el trăia prezentul! Bineînţeles, îl trăia cu o condiţia, –de unde şi porecla sa de Condiționalul–: făcea tot ceea ce i se cerea, şi fără ezitare, doar în cazul în care toţi din jurul lui îi făceau pe plac. Şi uite aşa îşi petrecea Dacă ziua, aplicând acest canon. Prieteni îi erau doar aceia care făceau, şi se jucau, doar ce el vroia; se înţelegea bine cu fratele său doar când totul era ok; adică când acesta făcea tot ceea ce el dorea…; cu părinţii la fel… Vorba lui Dacă era: „Dacă-mi dai, îţi dau!; dacă mă ajuţi, şi eu te ajut!, dacă…”. Acesta era Doar Dacă.

Cel de-al doilea, Când, mezinul familiei Doar, –pentru că se născuse după Dacă–, era foarte diferit, în sensul că lui îi plăcea să facă multe, ba chiar era foarte ascultător; şi tot timpul părea că este de-acord cu ceea ce i se spunea, şi cu ceea ce i se cerea. Acesta, spre deosebire de fratele său Dacă, făcea orice, fără să urmărească vre-un scop secundar; doar că nu acu´, mai târziu, în viitor… (nu contează care din ele: cel apropiat… sau cel îndepărtat…). Acesta avea foarte mulţi prieteni, pentru că le făcea multe promisiuni: „Când o să am bani: o să-ţi dau şi ţie, o să te scot la un suc, o să te invit la un restaurant…; Când o să am timp: o să te ajut, o să-ţi explic exerciţiul acela pe care nu-l înţelegi la mate… Vorba lui era: încă de mic „Când o să fiu mare”, –îşi dorea să fie mare–; după-aceea, când a mai crescut, a adăugat un adjectiv comparativ aceleiaşi fraze, şi spunea la fel „când o să fiu mai mare…”, şi tot aşa...; făcea totul, dar mai târziu! Ba chiar, uneori, faptul că lăsa totul pentru altădată era un prejudiciu pentru el, dar nu putea face nimic, pentru că acela îi era principiul lui de viaţă. Acesta era Doar Când.

Timpul a trecut şi realitatea sa transformat în istorie, istoria în legendă, şi legenda a devenit mit. Iar mitul, la rândul lui, a făcut ca realitatea să continue să existe şi să supraviețuiască printre noi, cu ideologiile ei, chiar şi după moartea celor doi fraţi: Dacă şi Când. Şi uite aşa, am ajuns să fim adepţii acestor ideologi, şi să le aplicăm în viaţa cotidiană, şi prin aceasta să prelungim viaţa lui Dacă şi a lui Când făcându-i să aibă “viţă eternă”. (Mitul supraviețuiește doar prin ritualuri şi prin venerarea fiinţelor înălţate).

Astăzi, se pare căci pe zi ce trece tot mai mult, printre creştini încep să apară legende si mituri de genul acesta. Expresiile stereotipice: „Dacă aş’ avea mai mult timp liber i-aş’ sluji mai mult Domnului”; sau: „Când o sa fiu la casa mea”; „Când o să am bani”; „Când o sa fiu liber”, „Când o sa fiu bătrân” et al. Cea dintâi nutrește interesul personal, iar a doua alimentează ignoranța.

Sper ca via placut....:p

Drop Effect

Datos personales

Blog Archive

Seguidores