Datos personales
- Sam
- Un strop de apă de ploaie –dulce- dacă pică într-un ocean nu are nici un efect –afară de-o infimă vibrație, inobservabilă–; însă, același strop, dacă pică pe-o insectă mică sau pe-o furnică o poate debusola, îi poate schimba traiectoria, inabilita sau poate chiar să-i sfârșească viața. Totul depinde de locul în care cade...
jueves, 26 de julio de 2012
Detest fast-food-ul deși ador mâncarea
făcută la McDonald’s
«Internetul, este un copil răsfățat și impertinent, făcut din flori, care nu respecta nici o
normă și face ce vrea…; este o cavernă în care se refugiază infractorii; o mare
pe care navighează pirații fără ce-a mai mică sinchiseală; o gaură neagră a timpului; și-a doua identitate a
tuturor celor care vor. Dar are partea sa negativa.»
Alături de el cu toții suntem mai inteligenți, mai
frumoși și mai bogați, deși stăm într-o cameră obscură cu jaluzeaua trasă la
geamul greșit (fereastra pe care dacă ar intra lumina naturală ar aduce,
alături de fotoni, sănătate și înseninare), având zeci de ferestre deschise, cu
lumină artificială și virtuală, care ne mănâncă
timpul, energia –precum animalul Koala, frunzele unui copac–, ne iau agilitatea,
sănătatea și capacitatea de-a mai gândii limpede și de-a proceda corect. Cu el
chiar si timiditatea a dispărut. Unii din ei au suferit o tulburare psihică de
personalitate, iar acum sunt: îndrăznețul care formulează întrebări stupide sau
psihopatul ahtiat după o anumită persoană.
Această “capodoperă” ne-a adus, alături de toate
lucrurile bune..., și distragerea atenției;
iar ori de câte ori facem câte ceva prin preajma internetului, datorită lui, nu
ne putem devota 100% în ceea ce facem (fie că citim, fie că discutăm cu un
prieten, fie că ne uitam la un film, fie că mâncăm, fie că suntem la școală…).
Pare că este ultimul animalul contemporan de companie, indispensabil. Îl aveam
pe telefon, îl avem pe calculator, îl avem la televizor, îl avem pe tabletă…
(urmează să-l pună la frigider, mașina de spălat, și aragaz).
În urmă cu 2.500 de ani, a pronunța numele a două localități supunea a vorbi despre înțelepciune ca și așezare geografică. Acestea se
numeau: Ninive și Alexandria. Doar nobilii, erudiții și oamenii cu putere
socio-economică puteau ajunge acolo –erau de uz regal, și exclusiv pentru personalitățile
vremii. Enciclopediile și bibliotecile municipale au fost descendenții –mai târzii– ai
acestor prototipuri de depozitare a cunoștinței. (Toate acestea implicau un
anumit nivel de incomoditate: fie pentru posibilitatea sau imposibilitatea de-a
avea acces la informație, ori pentru inconfortabila necesitate de-a se deplasa, sau pentru greutate și mărime cărților). Odată cu internetul, cu toți am
devenit mai informați; deși nu neaparat și mai înțelepți. Nu toată informația
informează; există informație care dezinformează. Informația care se postează
în acest nor mare și tinde spre infinit, nu are un scop unanim. Paradoxul
dintre informația actuală și cea de acum două milenii se observă cu
ochiul liber. Oricum, internetul a
reușit să de-a senzații de abundență, de saturație, de bunăstare, de
solidaritate, de inovație, și de libertate (că de: «un popor informat e un
popor liber»); însă din păcate, lucru la care a contribuit cel mai mult a fost să infoxice
(intoxicare cu informație din abundență).
În cele din urmă, internetul ne-a făcut să fim mai superficiali. Datorită faptului că ne
simțim informați și credem că avem informația la îndemână, la distanță de un
click. Abundența aduce cu sine riscul de-a cădea în dezinteres. Te face să lași
garda și să pierzi. Te face mai leneș și mai delăsător.
Valorile care se pierd, cu apariția internetului, sunt: timpul nostru, dreptul la
identitate, imagine și chiar și cel la intimitate și viață privată; și ca și
când nu i-ar fi fost suficient, pierderea noțiunii de diferențiere dintre lucrurile
din lumea reală și cele din cea virtuală. Oferim tot mai mult timp, și nu
numai, îl oferim alături de gusturile noastre, ideile noastre, gândurile
noastre… Toate i le oferim acestei lumi virtuale; norului în care poți fi
observat de toți sau de nimeni.
Moderează folosirea internetului și utilizează-l cu un
scop bine precis. Mereu urmărind
beneficiul care-l scoți din fiecare accesare la el. Altfel vei deveni un prizonier al lui.
Până aici expunerea noastră de astăzi. Iar voi ați văzut
stropul de apă căzut în ocean.
Azi mănânc la Mc. :D Bye, Bye :)
Azi mănânc la Mc. :D Bye, Bye :)
jueves, 19 de julio de 2012
Când ne punem problema doar “¿cum?” și nu ne preocupăm “¿de ce?”
(text oficial)
«Îți spun cum se face dar nu mă întreba de ce se face
așa?»
Astăzi vrem să știm mai mult cum să facem anumite lucruri,
fără a ne mai întreba care este motivul pentru care le facem în acel fel. Le
facem preocupându-ne doar de aspectele estetice, organizatorice și cele de
suprafață. Vrem să știm cum să ne îmbrăcăm la un anumit eveniment? Cum să
arătăm sau să arate ceva ce noi organizăm? Cum să ne prezentăm? Cum să facem să
fie cât mai bine? Cum să atragem atenția? Cum să procedăm? Cum…? Umblăm
epuizați până la exasperare pentru a satisface această întrebare “cum”. Dedicăm
cea mai mare parte din viața noastră pentru a învăța “cum…?” și ajungem să nu
ne mai întrebăm “de ce…?” operăm așa. Cât de grav este să știi cum să faci
anumite lucruri, și să nu știi de ce le faci așa? Ignoranța este un păcat
capital. “Cum” ne cere un indiciu; pe când “de ce” cere o explicație. Dacă nu știi de ce faci ceva,
este pentru că nu te interesează. Dacă nu te interesează, este pentru că nu-l
apreciezi. Iar dacă nu-l apreciezi, este pentru că nu are valoare pentru tine.
E necesar să știm cum să procedăm în anumite circumstanțe, dar nu suficient. E
bine să știm să acționăm “cum” trebuie și, mai ales, să știm și “de ce” acționăm
așa. Dacă am face anumite lucruri mai mult pentru că știm “de ce” le facem, și
nu pentru că știm “cum” să le facem, acele lucruri ar ieșii mult mai bine; iar noi
am fi mai mult informați și mai puțin ignoranți. De multe ori falimentăm doar
pentru că știm cum să facem lucrurile. Cere explicați, chiar dac știi cum
trebuie acționat în anumite circumstanțe! (Mercenarii, și recuperatorii
acționează pentru că știu foarte bine "cum" și nu-i interesează "de ce"). Nu fă
ceva doar pentru că știi cum să-l faci; fă-l pentru că știi de ce îl faci!
Până aici expunerea noastră de astăzi. Iar voi ați văzut stropul de apă căzut în ocean. Bye, Bye :)
Dor dă casă (text
neoficial)
Se vehiculează ideea că anul acesta tot mai mulți români,
din diaspora, vor să se reîntoarcă în România. Unii pentru a-și revedea familia.
Iar alții pentru a se restabili acolo. Pentru cei care vor continua să rămână
pe meleagurile străine, și duc dorul de casă, o vizită la sediile pentru
străini nu le-ar strica deloc. Adică, ar putea-o organiza ca și pe-o excursie
–ca să nu exagerez și să zic vacanță. Eu săptămâna aceasta am avut parte de-acest
“privilegiu”. Și nu au lipsit niciunul din stereotipii
care perindă prin țărișoara noastră. Românul unde vede-o coadă se pune și după
întreabă ce se dă (cam așa era spusa, nu…?!). De la intelectualii de rang
înalt, până la persoane cu mai puțină curiozitate; de la români, până la etnici.
Cu toții, parcă s-ar fi înțeles, erau prezenți acol´. Câteva ‘ființe’ mi-au atras atenția și mi-au născocit prin amintiri:
bătrânica din spate, care avea o cunoștință legislativă de mama focului; tipul care susținea afirmația “ăștia e proști” –cu referință la
aborigeni–; tipa care ciordește
rândul altuia; persoana care se bagă în față (o nu, se aude o voce!!! «nesâmțâtule stai la coadă»); șmecherul
occidentalizat, care când să zici și tu «Doamne-ajută!» îți ia mau, (se pune primul la rând).
De-această dată am avut gama completă:
nu a lipsit nici ciclistul care demara pe bicicletă luându-și avânt într-un
picior; nici tipul tuns uniform pe întreaga suprafață a capului, care după ce
sa uitat să vadă cum îi stă, a zis «îi
bun, super!»; nici Gogu (da, nu vă mira-ți, am auzit eu: Gogule!). Și
ghiciți cine lipsește? Bătrânelul cu șapcă de copil pe cap (pusă doar așa, de kiki), îmbrăcat la pantaloni de
stofă, o cămașa semi-ieșită și mototolită, și niște pantofi bine prăfuiți. De
asemenea nu a lipsit nici publicitatea directă la țoale de tip Hawaiian (știți
voi, cămeșile alea sau pantaloni aia scurți cu palmieri..). Iar aproape de final,
a urmat cireașa de pe tort: un tip
care nu a înțeles în ce parte să se ducă, aflându-se primul din capul cozii,
s-a enervat pe polițistul autohton ca i-a cerut să treacă în fila corecta… și a
început să urle ca o dihanie în graiul românesc. Citez: «da-pu ce crede că-s animal…?! Că acu mă pun și-i trag una. Nu mă duc nicări!
(Aștept die două ore sa intru)…». Deși nu mă prea atrag pe mine treburili birocratice, de-această dată
au fost de-un bun augur: delicioase; au trezit în mine dorul de casă și nu
numai… au venit la pachet, alături de-o porție de râs.
Ne-ntâlnim mâine cu textul oficial. Până atunci asta-i tot! Bye, bye! :)
viernes, 13 de julio de 2012
Realizează-te prin alții
Realizează-te prin alții
Întrebarea,
adresată unui public creștin, era: «Care este cea mai mare realizare din viața voastră?» Cei mai mulți mi-au
răspuns: “m-am botezat”; “l-am cunoscut pe Cristos”, “sunt mântuit”. Da, si
ce-ai făcut pentru a putea obține botezul; ce-ai făcut pentru a fi mântuit?!
Care este efortul pe care l-ai depus pentru a putea obține botezul?! Curând
mi-am dat seama că nu s-a înțeles pe deplin semnificația cuvântului ‘realiza’.
A realiza ceva înseamnă a face ceva real, a transforma un vis, o idee, un gând,
un scop în ceva real (real + sufixul –iza,
care exprimă acțiune). A realiza înseamnă a crea, a face, a compune (cu
propriile capacități, prin decizie personală, prin însușiri individuale);
nicidecum, a primi. O realizare este rezultatul obținut în urma efortului depus
de persoana în cauză. Nu te poți realiza din efortul altuia; aceea poate fi
moștenire sau cel mult furt. Poți doar să fii sprijinit de alții în realizările
pe care vrei să le duci la capăt. Când faci ceva, este atunci când te uiți în
urma pașilor tăi, și poți certifica că
praful ridicat este pentru că tu ai trecut prin acel loc. Un om realizat, este
acela care a reușit să-și treacă toate visurile dintr-o lume ireală într-una
reală.
Luptăm să fim realizați din mai multe puncte de vedere. Botezul îl facem din propria decizie, însă pentru a confirma
și a recunoaște ceea ce a făcut altul pentru noi: Mântuitorul nostru, Isus
Cristos, Fiul Lui Dumnezeu (1 Petru 3:21). După spiritualism, realizarea profesională
este un alt factor din lista realizărilor umane. Tinerii consideră că sunt
realizați imediat după ce își vor termina studiile. Însă, din păcate, pentru
cei ce vor să ajungă la cel mai înalt nivel în profesia aleasă, îmi pare rău să
le spun că o carieră durează minim zece ani, doar partea teoretică; abia după
care vine și cea practică. După terminarea facultății vine masterul; după
master doctoratul, iar după doctorat lupți să fii cel mai bun din domeniul tău.
Și pe când crezi că s-a terminat totul, realizezi ușor că ai patruzeci și… de
ani. După realizarea profesională, urmează cea afectivă, dorim să ne întemeiem
o familie, să fim realizați din punct de vedere sentimental și emotiv; nici
această nu e foarte pink (roz)… După
realizarea afectivă, continuă realizarea materială. Vrem să avem o casă în care
să locuim, o mașină, etc. Aceste realizări fac parte din lista bazică a
realizărilor a unui creștin occidental. Și să nu uităm: a realiza, sau a te
realiza înseamnă a aduce orice vis, idee, gând, dorință la realitate.
Acum, după ce am definit ce înseamnă a fi realizat, și
care sunt lucrurile pentru care luptăm pentru a ne realiza (știm că a fi
mântuit nu înseamnă doar a fi realizat, înseamnă mult mai mult…), vreau să vă
vorbesc despre bonusuri de realizare: iei unul și ajută la augmentarea celei
spirituale. Creșterea spirituală este proporțională cu aceste bonusuri; nu poți
crește fără ele. Credința cu faptă (Iacov 2:22). Știați că să ajuți
ajută? Oferind ajutor persoanelor care sunt în nevoi nu faci altceva decât
să te auto-ajuți. Este demonstrat științific că a ajuta pe ceilalți produce
bunăstare emoțională și îmbunătățește sănătatea noastră mentală și fizică. Un
studiu realizat de către epidemiologul James House, profesor al Universității
din Michigan, asupra a aproape 3.000 de voluntari sociali, conclude cu
rezultate surprinzătoare: persoanele care fac activități altruiste au o
sănătate mai bună și trăiesc mai mulți ani decât restul. Alte studii
științifice arată că activitățile de voluntariat reduc stresul, durerea cronică
și insomniile. Biblia susținea și încurajează aceste lucruri cu mult mai
dinainte: [Faptele Apostolilor 20:35] «…
trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului
Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.”» Dă un
sfat bun; spune o încurajare; zi o vorba bună; ajută pe un bătrânel să-și ducă
plasele pline…, sa treacă strada…! Ajută pe cineva să se realizeze prin tine!
Sprijină pe alții în realizările lor bune! Realizează-te
prin alții!
Până aici expunerea noastră de
astăzi. Iar voi ați văzut stropul de apă căzut în ocean. Bye, Bye :)
jueves, 5 de julio de 2012
5 Insecte grozav de domestice pe care nici odată nu le-ai avut din cauza ta
(Sfârșitul acesta de săptămână avem ceva mai soft. Ceva ce să ne întrețină. Ceva ce
să ne rețină atenția pentru câteva minute și să ne distragă de la ‘treburilili’ vieții. Și mai ales, ceva
aproape experienței pe care o am în acest weekend:
contactul cu lumea naturala, cu lumea extra-urbană).
Insecte domestice?!!! Ați trăit s-o mai citiți și pe asta. Da, da: goange! Le-am văzut eu… Și nu e vorba despre viermele de mătase,
sau despre tarantulă, sau despre insecta bețișor (fasmatodeul). Dar cine are nevoie să domesticească insectele? Uite
vezi, aici îi baiul! Gâzele astea nu au nevoie de dresor
pentru a se obișnui să trăiască împreună cu omul: împărțind aceeași baie,
același frigider, același aragaz, etc. Unele chiar sunt de nedespărțit de
corpul uman. Spre deosebire de insectele domestice, pe care căutăm într-un mod
intenționat să le avem prin preajma noastră, acestea se auto-invită, se auto-servesc,
și-și fac de cap, fără nici cel mai
mic deranj. Iată câteva dintre ele, (și anume cinci):
1.
Păduchii: Faimoasa insectă, împrumutata încă de la o vârstă fragedă, pe care nici
odată nu am cultivato si nu am crescuto noi: mereu le-am primit de la alții
fără să fim întrebați daca vrem sau nu să creștem păduchi. Nu-i așa
părinților?! Cu siguranță copilul vostru se juca prin parc sau în pauză cu un
coleg sau prieten al cărui tată, cultivă –în ascuns– insecte de acest gen?!
2.
Puricii: Aici mereu dăm vina pe câini sau pe pisici. Ei îi cresc până la o anumită
vârstă iar după aceea când intrăm în contact cu aceste animale, care –da chiar–
nu poartă lanțul acela “anti-purici”, devenim un fel de spațiu vizitat de
aceste gângănii. Pentru purice trecerea de la câine la uman, este ca și cum
omul, dintr-o națiune oarecare (a cărei nume nu contează…), ar obține o
viză pentru SUA.
3.
Cucaracha: Sună mult mai bine acest nume, mai ales că ne duce cu gândul la faimosul
și tradiționalul cântec mexican “La cucaracha”.
Cică numele lor original înseamnă gândac de bucătărie (Câte mofturi și câte pretenții
din partea acestei insecte). Da oricum, nici odată nu o să le avem prin preajmă
din cauza noastră: totdeauna vin de la vecini. Trebuie să amintim la fel că o
mare parte din vină o are Cristofol Columb, alături de expediția sa, când
încerca să găsească un nou drum marin spre Japonii, având în vedere că este o
insectă de pe meleagurile Americii Latine.
4.
Țânțarii: de data aceasta o insectă zburătoare și carnivoră mâncătoare de plasmă și
de globule roșii și albe, (alături de prima și a doua). Dacă cumva îi ai în
casă este pentru că cineva –care cu siguranță nu ești tu– a lăsat becul aprins.
Sunt acele insecte care în timpul ațipirii zvonesc pe la auzurile noastre, și
în timpul neatenției sau somnului adânc atacă. Vedem aceasta doar
dimineața când ne trezim plini de buline roșii.
5.
Musca: nu puteam termina fără să amintesc de această insectă. Când îi
concentrația mai mare, atunci își face prezența; când îi liniștea mai adâncă
atunci se aude și ea. Când îi mâncarea pregătită si frumos decorată, ghiciți:
avem inspecție, vine musca. Nu poți trece cu vedere pe lângă zumzetul ei
enervant. Această insectă, (părere personală) după cuvântul dragoste a general
cele mai multe proverbe populare românești, cum ar fi: Să nu se audă decât musca. Adică liniște deplină. A cădea ca musca-n lapte: a ajunge
într-un moment rău, sau a intervenii într-o discuție când nu trebuie. A fi cu musca pe căciula: a fi vinovat. A muri sau a se aduna ca muștele: a muri
sau a se aduna în grămezi mari. Și să nu uitam: dacă sunt prin preajma noastră
este pentru că altcineva a lăsat ușa sau geamul deschis, nicidecum din cauza
noastră.
(Dacă, din vina altuia, sunteți în contact cu asemenea
insecte am la dispoziție și partea cu soluțiile…).
Înțeleptul găsește un motiv de râs în toate lucrurile
bune și rele care i se întâmplă în viață. Râsul este singurul lucru bun cu care
te poți alege la sfârșitul unei zile; este starea de maximă bucurie, de maximă satisfacție,
iar uneori este și o măsurătore a prostiei. Fii înțelept!
Până aici expunerea
noastră de astăzi. Iar voi ați văzut stropul de apă căzut în ocean. Bye, Bye J
Suscribirse a:
Entradas (Atom)