Datos personales
- Sam
- Un strop de apă de ploaie –dulce- dacă pică într-un ocean nu are nici un efect –afară de-o infimă vibrație, inobservabilă–; însă, același strop, dacă pică pe-o insectă mică sau pe-o furnică o poate debusola, îi poate schimba traiectoria, inabilita sau poate chiar să-i sfârșească viața. Totul depinde de locul în care cade...
jueves, 19 de julio de 2012
Dor dă casă (text
neoficial)
Se vehiculează ideea că anul acesta tot mai mulți români,
din diaspora, vor să se reîntoarcă în România. Unii pentru a-și revedea familia.
Iar alții pentru a se restabili acolo. Pentru cei care vor continua să rămână
pe meleagurile străine, și duc dorul de casă, o vizită la sediile pentru
străini nu le-ar strica deloc. Adică, ar putea-o organiza ca și pe-o excursie
–ca să nu exagerez și să zic vacanță. Eu săptămâna aceasta am avut parte de-acest
“privilegiu”. Și nu au lipsit niciunul din stereotipii
care perindă prin țărișoara noastră. Românul unde vede-o coadă se pune și după
întreabă ce se dă (cam așa era spusa, nu…?!). De la intelectualii de rang
înalt, până la persoane cu mai puțină curiozitate; de la români, până la etnici.
Cu toții, parcă s-ar fi înțeles, erau prezenți acol´. Câteva ‘ființe’ mi-au atras atenția și mi-au născocit prin amintiri:
bătrânica din spate, care avea o cunoștință legislativă de mama focului; tipul care susținea afirmația “ăștia e proști” –cu referință la
aborigeni–; tipa care ciordește
rândul altuia; persoana care se bagă în față (o nu, se aude o voce!!! «nesâmțâtule stai la coadă»); șmecherul
occidentalizat, care când să zici și tu «Doamne-ajută!» îți ia mau, (se pune primul la rând).
De-această dată am avut gama completă:
nu a lipsit nici ciclistul care demara pe bicicletă luându-și avânt într-un
picior; nici tipul tuns uniform pe întreaga suprafață a capului, care după ce
sa uitat să vadă cum îi stă, a zis «îi
bun, super!»; nici Gogu (da, nu vă mira-ți, am auzit eu: Gogule!). Și
ghiciți cine lipsește? Bătrânelul cu șapcă de copil pe cap (pusă doar așa, de kiki), îmbrăcat la pantaloni de
stofă, o cămașa semi-ieșită și mototolită, și niște pantofi bine prăfuiți. De
asemenea nu a lipsit nici publicitatea directă la țoale de tip Hawaiian (știți
voi, cămeșile alea sau pantaloni aia scurți cu palmieri..). Iar aproape de final,
a urmat cireașa de pe tort: un tip
care nu a înțeles în ce parte să se ducă, aflându-se primul din capul cozii,
s-a enervat pe polițistul autohton ca i-a cerut să treacă în fila corecta… și a
început să urle ca o dihanie în graiul românesc. Citez: «da-pu ce crede că-s animal…?! Că acu mă pun și-i trag una. Nu mă duc nicări!
(Aștept die două ore sa intru)…». Deși nu mă prea atrag pe mine treburili birocratice, de-această dată
au fost de-un bun augur: delicioase; au trezit în mine dorul de casă și nu
numai… au venit la pachet, alături de-o porție de râs.
Ne-ntâlnim mâine cu textul oficial. Până atunci asta-i tot! Bye, bye! :)
Etiquetas:
dor de casa,
roman in lume,
romanii in strainatate
Suscribirse a:
Enviar comentarios (Atom)
1 comentarios:
mai taie din ele da-le ...:-"
Publicar un comentario