Drop Effect

Vorbe!

Când zeii s-au pus să împartă daruri speciilor mortale, au trimis pe Prometeus și Epimeto să le îmbrace cu însușiri prin care acestea să se poată apăra. Astfel, elefantul a primit fildeșii, taurul a primit coarnele, leul a primit putere și niște gheare tari, scorpionul a primit o coadă dăunătoare, iar albina a primit un ac pentru a se putea apăra o singura dată de primejdie… Speciile care nu au primit o armă de atac, au primit o armă de apărare: au primit mărime; puterea de-a putea zbura; capacitatea de-a alerga repede, sau de-a se camufla; aptitudinea de-a se cățăra… Cum Epimeto nu era foarte chibzuit, a consumat, fără să-și da seama, toate facultățile în animale. O singură specie a rămas neechipată, goală și inofensivă: ființa umană. Când Prometeus a ajuns pentru a revizui lucrarea pe care a făcuto Epimeto, a văzut că omul a rămas neînarmat pentru iminenta zi când urma să-și înceapă nomazia pe pământ. Atunci Zeus a trimis pe Hermes ca să-i dea omului capacitate de-a putea vorbi. Astfel, cu această armă, oamenii au putut să comunice între ei și să se strângă în jurul ideilor, gândurilor și conceptelor cu care erau de acord, formând comunități, grupuri și națiuni. Această armă a făcut ca omul să devină ce-a mai puternică și înspăimântătoare specie de pe Terra.

Iacov, unul din discipolii lui Isus, în scrisoarea sa adresată națiunii Israel, privește vorbirea –pe care o asociază cu limba, un organ musculos care ajută mai bine de 60% în producerea sunetelor– ca și pe ceva primejdios, ceva letal. Felul în care Iacov vorbește despre ea arată cât de periculoasă poate deveni pentru cei ce nu și-o controlează (termenii folosiți de apostol sunt îmblânzire –ceea ce transformă limba în ceva sălbatic din natura, care trebuie disciplinat și dresat–, și înfrânare, ceva necontrolat). Analogiile pe care le face Iacov sunt:

-       Limba este o cârmă mică care conduce și direcționează o corabie mare. (Ceva mic ce conduce ceva mare). De vorbire depinde direcția pe care o luăm fiecare în viața. Felul în care vorbești, arată încotro te îndrepți.

-       Limba este un foc mic care poate incendia o pădure imensă. Este nevoie de-o simplă scânteie pentru a arunca în aer un loc inflamabil.

Iacov o consider ceva mortal, ceva ce este în afara capacitați umane de-a putea fi controlată: [Iacov 3:8] «…dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.» Solomon, împăratul din dinastia lui David, a scris destul de mult conținut în legătură cu acest subiect. Astfel în [Proverbe 21:23] putem citi un gând care ne-ar putea fi de folos: «Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.» o traducere mai nouă interpretează a doua parte a versetului cu a se proteja pe sine însuși de probleme. Oricum, un lucru este cert: disciplinarea și controlul vorbirii este o muncă dificilă care necesită sacrificiu.

Atunci când vorbim –și dacă dorim și dacă nu–, tot timpul, producem un efect (pozitiv sau negativ) în persoanele care ne ascultă și/sau sunt în jurul nostru. Și dacă suntem conștienți de ceea ce spunem, și dacă suntem inconștienți, mereu producem o reacție în persoanele care ne aud. Și dacă suntem ascultați, și dacă suntem doar auziți, vorbira noastră influențează -într-un fel sau altul- și pe unii, și pe alții. Acest feedback poate fi un sentiment de plăcere, sau dezgust; sau poate fi o notă de interes, din partea ascultătorilor. Prin vorbire poți transforma starea omului de la indiferență, la zâmbet, la râs, la interes, la durere, la lacrimi. Vorbirea este o armă. Felul în care arăți această armă, celor din jur, transmite diferite mesaje. Prin decada anilor 70, șha-ul  iraqului a transmis siguranța națiuni prin expunerea pompoasă a armelor pe care le avea în posesie. În același timp, o persoană care are îndreptată o armă spre el, nu va simți același lucru. Vorbirea poate devenii o arma mortală. Vorbele sunt așa cum le faci tu să fie:

-       Sunt vorbe care se întorc: o persoană nu seceră decât ceea ce a semănat.

-       Sunt vorbe aruncate-n vânt, rostite pentru nimeni și spuse fără nici un rost.

-       Sunt vorbe care rod și macină.

-       Sunt vorbe goale, fără nici un gust. Apropo, vorbele pot avea și gust! Sunt vorbe dulci, vorbe care mângâie, vorbe care aduc bucurie și fericire; dar sunt și vorbe amare, vorbe care aduc întristare, vorbe care supără.

-       Prin vorbire poți deveni un medic sau poți rănii, chiar omorî pe cineva. Tot prin ea poți alina durerea, îi poți vindeca rana cuiva.

-       Sunt vorbe lungi, care te plictisesc, si vorbe scurte care conving si atrag.

-       Sunt vorbe care te încarcerează, te leagă și te închid; dar sunt și vorbe care te eliberează.

Vorbirea nu este doar o vibrație efemeră aruncată în aer, ea se poate încarna, poate lua diferite înfățișări. Depinde de vorbitor și de cât de disciplinat este prin ceea ce spune. Poți vorbi fără să fii ascultat dar nu o poți face fără să fii auzit. Poți vorbii fără să fii înțeles, dar nu o poți face fără să fii observat. Tot timpul când vorbim producem un efect în jurul nostru. Atenție la vorbire!!!

“Prietenul tău cel mai bun”

Săptămâna acesta aveam de gând să public cu totul și cu totul altceva, dar realitatea apropiată are mai mare putere gravitațională decât observațiile –cât de cât– realiste. Prietenia este un atașament reciproc care leagă doua persoane, în principiu, datorită unui sentiment sau respect care-l au una față de alta. Prin urmare, societatea, din totdeauna, a fost caracterizată de astfel de relații, între persoane de-același rang, iar uneori ne-ținând cont de clasa socială din care faci parte. Câteodată simțim nevoia să stăm singuri (ceea ce nu ne transformă în niște autiști), dar marea parte a timpului ne place să ne-o petrecem cu alții: cu prietenii noștri cei mai buni. Cu toți avem astfel de prieteni. Dar astăzi se întâmplă ceva ciudat: un gen de canibalism între amici –adică prieteni care mănâncă și la micul dejun, și la prânz, și la cină prieteni; ba chiar au și aperitiv de prieteni, și desertul nici nu mai vorbim… Iată câțiva dintre “prieteni tăi cei mai buni”:

1.    “Prietenul tău cel mai bun” care-ți are grijă de toate lucrurile tale…; inclusiv de prietenul/a tău/ta.

2.    “Prietenul tău cel mai bun” care iese tot timpul cu tine; doar când îl inviți în oraș (vorba românului). El niciodată nu știe să-și adune mărunții, și să invite și el din când în când, dar mereu are răspunsul DA pregătit pentru astfel de invitații. Nicicând nu are să fie ocupat când este invitat; în schimb dacă o să ai nevoie să te ajute cu ceva, are foarte multă treabă…

3.    “Prietenul tău cel mai bun” până-i dai ceea ce-l interesează: soft-ul ăla pe care el nu-l are, muzica aia…, informația care a trezit o curiozitate mamut în el, virginitatea… Este ‘prieten’ cu tine doar când îi dai.

4.    “Prietenul tău cel mai bun” care în loc să se bucure de realizările tale din viață; de binele tău, te invidiază și-ți dorește răul.

5.    “Prietenul tău cel mai bun” care nici măcar odată nu te-a felicitat când ai făcut ceva bun, nu te-a încurajat să faci ceva bun; în schimb, da, te-a pus în fața posibilității de-a face ceva rău și a încercat să te convingă să faci acel lucru pentru că și el l-a făcut și nu i s-a întâmplat nimic.

6.    “Prietenul tău cel mai bun” doar când este cu tine –de față– iar atunci când nu este –pe la spate– te vorbește de rău, sau își bate joc de tine, alături de alți prieteni cu care se distrează. «Câinele cel mai bun prieten al omului; lupul cel mai bun dușman al oii.»

7.    “Prietenul tău cel mai bun” doar când se distrează și când totul este OK (adică când nu a murit nimeni). Iar dacă, cumva, se întâmplă să treci prin greu, prin probleme, prin necazuri, nici nu-și mai amintește de tine.

8.    “Prietenul tău cel mai bun” de care nu te mai scapi când vine pe la tine ‘în vizită’.

9.    “Prietenul tău cel mai bun”, inspector. Iți umblă prin toate rafturile, prin frigider, prin calculator; caută și-n coșul de gunoi dacă trebuie...

10.    “Prietenul tău cel mai bun” care habar n-are care este ziua ta de naștere.

Acești ‘prieteni’ se pot cataloga într-o singură categorie: Triplu-i (interes, ipocrit, ignorant). Astfel de persoane sunt persoanele care vorbesc de față cu tine în șoaptă; persoane care râd în fața ta, dar nu cu tine. Sunt persoane care nu te ascultă atunci când le vorbești; persoane care nu-ți răspuns –sau răspund greu– atunci când le chemi sau le suni; sunt persoanele care îți oferă un zâmbet fals, te întreabă “¿Ce faci?”, fără să-i intereseze răspunsul. Ferește-te de astfel de ‘prieteni’!

Sfaturi pentru cititorii care sunt prieteni adevărați: dacă cineva observă că prietenul/a său/sa (devoratorii amintiți în rândurile antecedente), are un astfel de comportament nu uitați, acesta se pedepsește conform principiilor stabilite de fiecare. Dar cu toții au dreptul să-și aleagă prieteni în viață, să-și selecteze anturajul, și să-și testeze amici pentru a vedea dacă sunt prieteni cu adevărat. Acesta este un drept fundamental pe care-l ai atunci când stabilești o relație de amiciție cu cineva. Feriți-vă de astfel de canibali!

Iar pentru tine, “prietenul meu cel mai bun”, câteva vorbe: nu-ți mai fă griji că nu-mi merge chiar atât de rău fără tine. Dar vai! Ce-avem aici?: un/o prieten/ă la care nu se dă nimeni…; mai mulți bani…; Dar vai!: nu mă mai bate nimeni la cap….; dar vai cât timp liber am…; nu mă mai inspecționează nimeni… Oare a cui o fi ziua asta de naștere?! Nu se poate, este chiar ziua mea de naștere! Ia să vedem ce scrie-n buletin: 27… CNP. Nu să poate, sunt chiar eu!… “Prieteni mei cei mai buni”, nu va mai faceți griji pentru mine, că nu-mi merge chiar așa de rău fără voi. Pentru ‘prieteni’ mei care se preocupă pentru mine că de ce-mi merge atât de bine: știu că toți pot ajunge undeva, doar ipocriții rămân acolo unde sunt, pentru că ei așteaptă ca toți să coboare sub nivelul lor pentru a se simți la înălțime.

Probabil că doar băieții avem astfel de prieteni huligani; iar la fete să fie diferit. Dacă am omis vreo categorie sau dacă genul m-a forțat să am un punct de vedere limitat sunt deschis pentru noi propuneri. Aștept sugesti! Singurul sfat bun și sigur care vi-l pot da este să nu aveți încredere în nici un prieten; pentru că s-ar putea ca persoana căreia îi dezvălui cele mai multe lucruri să fie un difuzor, sau s-ar putea, cu timpul, să se schimbe.

Până aici expunerea noastră de astăzi. Iar voi ați văzut stropul de apă căzut în ocean. Bye, Bye :)

Noul curent fotografíc: Facebook-ismul [1]

De la Pictorialism…,la Dadaism…, la Suprarealism…, la Facebook-ism. Fotografia Facebook-istă pare să fie ultima tendință fotografică inițiată la începutul secolului XXI. Originea acestui ‘curent fotografic’ este strâns legată de apariția noilor tehnologii: respectiv cea telefonic-mobilă și cea a internetului. Cea dintâi, s-a popularizat exacerbat în ultimul deceniu. Telefoanele mobile de ultim´ răcnet, pe lângă funcția de telecomunicare, au adăugat acestui artefact un pachet complex multifuncțional care are, printre altele, și aplicația de-a face poze. Nu a trecut mult timp până când tânăra generație, “puștii și puștoaicele”, să inverseze funcțiile telefonului, și astfel cea fotografică să devină o funcție de bază atunci când mergi să-ți cumperi un telefon. De aici și întrebarea atipică: câți megapixeli are telefonul? (Probabil clientul este interesat să afle cât de clar are să se audă atunci când menține o conversație? Sau cine știe de ce… Oricum asta prea puțin contează!). Ce-i drept: în anumite circumstanțe o asemenea funcție la telefoane te ajuta foarte mult.

După cum orice poză se face cu scopul de-a fi revăzută, și văzută de alții; și acestea –indiferent de cât de bine, sau nu, fotograful nostru controlează legile fotografiei–, nu sunt scutite de această regulă. Internetul, prin intermediul rețelelor de socializare virtuală, a pus la dispoziția internauților această oportunitate de-a posta imagini personale. (Aceasta este cea de-a doua tehnologie care a ajutat și-a impulsionat noua tendință fotografică). Odată cu nașterea paginilor de socializare, a avut loc ‘boom-ul virtual’. Lumea a dat buzna buluc înspre ele; iar astfel, curentul de fotografie Facebook-ista a luat amploare. Cinci tipuri de poze sunt de remarcat din această tendință:

1. A-la-lebăda: deci practic, unicul lucru care ți se cere și singura condiție care ți se pune, înainte de-a face poza, este să ridici un picior a-la-lebăda.Uneori asemenea poze pot fi artistice, dar nu și-n marea parte a celor Facebook-iste. Oricum, dacă tu ai o asemenea poză, cu siguranță este vorba despre una artistică… (Poze jos: parcă se trag din aceeași familie; pe când Darwin ajunsese la alta concluzie).

4. FotoStudio-WC: vârful, culmea, piscul, miezul curentului fotografic Facebook-ist. De fapt, fără această tehnică fotografică nici nu am fi putu vorbi despre acest curent. De regulă, pozele se fac într-o oglindă din ce-a mai apropiată baie din zonă.

Din păcate acest “curent artistic” de curând a debutat, și trebuie tolerat –că de…: „Liberté, égalité, fraternité”.

De la povești de speriat copii, la basme de adormit și până ajungem mari o ducem tot așa într-o  carieră de pregătire în care, de început, suntem înscriși de alții, iar mai apoi devine un tabiet. Aceasta este adevărata cauză pentru care, atunci când ajungem mari, imaginea și felul în care arăți contează mai mult decât ceea ce știi. De mici suntem învățați să dăm conținut pe ambalaj. «Se mănâncă hârtia, și se aruncă ciocolata.» Astăzi nu contează cât de multe știi; contează cât de frumos ești. Acesta este motivul pentru care concursurile de Miss și Mr. Univers se mediatizează mult mai mult și mai repede decât premiile Nobel ale anului, sau diferite celebrități intelectuale. De-asemenea, nu putem trece cu vederea peste faimosul citat: «O imagine face mai mult decât o mie de cuvinte.» (Asta să ne-o spună Jesus Tuson…). Tradus la imaginea personală, va să zică că o imagine este mai de valoare decât 1000 de cuvinte rostite de Ion Gură de Aur. Ceea ce se vede a ajuns să fie mai important decât ceea ce se aude. Nu contează porumbelul negru (dacă sunt oi negre, cu caracter negativ; sunt și porumbei negri cu conotație negativă -chiar dacă sunt ușor confundibili cu alte zburătoare, cum ar fi ciorile) care-ți iese din colivie, contează cât de chipeș/ă ești.  

Prin urmare, oglinda a devenit un fel de televizor al nostru particular, unde ne auto-vizionăm. Imaginea noastră se transformă într-un program la care nu-i chip să pierdem vre-o emisiune, vreodată. Astfel: “canalul meu favorit sunt eu”. Dar de cărți, hârtiile alea cu litere, –deja pot face parte din noile descoperiri arheologice la cât de gros îi stratul de praf de pe ele– în alea nimeni nu-și mai bagă nasul.

Este ceva ereditar ca imaginea să primească mai multă importanță decât conținutul. Aceasta se trage de la strămoșilor noștri, care ne-au transmis aceste “valori”, pe care noi le vom lua și le vom preda mai departe celor ce vor veni după noi: nu într-un alt mod mai distractiv, decât prin povești pentru cei mici. Imaginea a devenit importantă pentru că noi i-am dat valoare. De-aceea este mai important cum arăți, atunci când te întâlnești cu cineva pentru prima oară, decât ceea ce cunoști. Și, din păcate, după cum se pare, pentru cei ce au avut șansa să creeze o primă impresie bună despre ei și nu au făcuto, nu mai au și-o a doua șansă. Prima imagine este cartea noastră de vizită, cv-ul nostru. Așa că: dacă tot s-or chinuit să compună basme în care frumusețea este una dintre valorile principale care reies din poveste; dacă tot s-au transmis mesaje în care frumusețea bate inteligența și puterea de le sar capacele; dacă tot dăm valoare imaginii, s-o facem începând cu prima impresie care contă.

   Până aici expunerea noastră de astăzi. Iar voi  ați văzut stropul de apă căzut în ocean. Bye, Bye :)